Astazi ne lasam pe mana ghizilor agentiei de turism care ne-au facilitat venirea aici, Tjäreborg. Ghidul oferit de agentie numeste programul de azi „safari in Gambia”. Citim descrierea ofertei si nedumeriti ne intrebam daca cel care a scris-o cunoaste notiunea de safari. Nu ne asteptam sa ne ofere o expeditie de vanatoare in Africa, dar nici sa se considere vizitarea unei scoli din Gambia sau a unui muzeu ca fiind safari.
21 Martie, ora 8: luam micul dejun pe terasa care da spre curtea interioara a hotelului. Pregatiti de o zi lunga asteptam autobuzul agentiei. In fata hotelului isi face aparitia un camion fara geamuri, doar rame de metal invelite in cauciuc si acoperis gros. Din el lipsesc parca soldatii din Legiunea straina inarmati si gata de atac. Nu apuc sa inchei miscarea de a scoate camera sa iau o imagine a acestui camion ca din el isi face aparitia ghidul nostru.
Usor de inteles pentru cine era destinat camionul „legiunii”. Ni se ofera o scara metalica sprijinita de camion pe care sa urcam. Ma uit in jur daca am alternative. Nu am. Apuc cu ambele maini marginile scarii deja fierbinti si mai usor decat credeam ma aflu sus in camion. Realizez cat de eficiente sunt orele petrecute la sala de sport.
Ni se promite o oportunitate unică de a explora zona rurală din Gambia şi natura sălbatica.
Prima oprire este o piata. Coboram pentru a explora piata, imagini rustice si viata de zi cu zi. Peste, alune, banane, bucati albe si prafuite de baobab, carbune. Un cal, un asin, capre, caini. Multi copii se aduna in jurul nostru. Scot din rucsac bomboane, acadele, gume si le ofer.
Dupa un scurt tur al pietei continuam drumul in camion. Gustam din bananele cumparate, mici si cu gust salbatic.
Curentul produs de viteza masinii le strange unora pielea si o face ca de gaina. Ma bucur ca ne-am imbracat ca pentru safari 
Oprim sa admiram o movila de pamant rosiatic. Acolo e “castelul” termitelor. Greu de privit. Avertisment: urmeaza o imagine “miscatoare”!
Urmatoarea oprire se face in dreptul unei curti. O casa din pamant din curtea careia se apleaca, peste gardul facut neindematic din bucati de tabla si stalpi de lemn stramb, crengile unui copac. Dupa fructele inca verzi imi dau seama ca e mango. Ne duc in vizita la o familie gambiana. Sa vizitam ce? Casa pitica cu acoperisul sprijinit de aceiasi stalpi de lemn strambi.
O fi interesant sau socant pentru altii, dar nu pentru cei veniti din Romania si care cunosc astfel de imagini vazute din tren de pe la periferia targurilor cum ar fi Tg. Frumos. Asadar, nu raspund invitatiei ghidului de a intra in sufrageria acestei case. Ramane sa va imaginati interiorul.
Intram doar in curtea prafuita si asteptam pe curiosii intrati. Stapana casei a blocat poarta cu o proptea de lemn ca tinerii gambieni de dupa gard, vecini sau nu, sa nu intre. Gardul nu i-a impiedicat sa insiste in a comunica cu noi si pregatiti cu hartie si creion sa schimbe adrese. Cei interesati insistau sa le dam date de contact. Acesti tineri spera sa fie ajutati sa plece din Gambia sau sa li se trimita orice bunuri sau bani. Ne urmeaza pana la camion si chiar dupa urcarea noastra ne intind hartii cu numele si numerele lor de telefon.
Ne indreptam spre o alta destinatie. O şcoala. In urmatoarele zile am auzit un ghid local spunand „Acum in Gambia avem mai multe scoli”. O constructie cu doua incaperi se vrea cladirea scolii. Noi intram in cea cu elevi de clasa I. Invatatoarea, o femeie tanara, imbracata simplu, rezemata de masa pe post de catedra parca ne astepta.
Micutii elevi au uniforme din doua piese: bluze albastre cu gulere albe si pantaloni/fuste verzi, sau invers. Stau pe banci adunati in jurul unor mese. Rechizite? Cate o coala de hartie format A5 si cate un creion. Creionul cu radiera la un capat le permite sa stearga si sa exerseze copierea cuvintelor scrise de invatatoare pe cate un petic de hartie. Fiecare are propriile cuvinte pe care trebuie sa invete sa le scrie si care reprezinta numele fiecaruia.
Invatatoarea le da tonul. Copiii ne canta. Mai mult ghicesc ce se canta: „The Inky Dinky spider”, „Frère Jacques”. Privim peretii scrisi si desenati. Cat de placut poate fi sa inveti intr-o astfel de scoala? Ma indrept spre iesire unde un barbat gambian ne intinde o cutie de carton pentru donatii. Un fir de nisip intr-un ocean ce poate insemna?
Ne asteapta un popas pe plaja. Masa de prânz , racoritoare şi briza oceanului.
Mananc foarte putin si merg la tarm sa simt briza.
Filmele cu Tarzan pastreaza imagini de mult apuse. Acum le poti vedea doar in muzee. Tanji Village Museum este urmatorul popas. Muzeul Satului unde putem vedea fel de fel de obiecte tradiţionale tribale şi instrumente muzicale.
O balena gasita candva pe tarm:
Imagine care iti sugereaza “under construction …animal”:
Dupa un tur al „satului” ne urcam in camionul care ne asteapta la poarta muzeului. Opreste apoi in apropierea unui loc ce pare aglomerat si in continua miscare. Intram in portul de pescuit. Ii simtim deja mirosul: un amestec de mare, peşte şi fum. Barci colorate, un dute-vino al pescarilor de la apa la mal tarandu-si capturile, vanzatori de peste, gura casca si caini, chiar capre.
Drumul de intoarcere ne ofera imagini rare ale unor mici gradini din care rasar cozi verzi de ceapa sau frunze de varza. In arsita zilei vedem cate o femeie sau un barbat aplecati catre culturile din gradina, stropindu-le cu apa dintr-un vas mic cat o cana. Apa e destula si atat de aproape dar ei nu folosesc sisteme de irigatii.
Crengile de la marginea drumului lovesc cu putere in camionul care a prins viteza atingandu-ne mainile. Garduri rare cu flori rosiatice delimiteaza curtile.
Camionul opreste. Recunosc cladirea hotelului Cape Point. Ni se pregateste scara metalica pentru coborare.
Ziua de „Safari” in Gambia s-a sfarsit. Gasesc a doua explicatie a lui “safari”: ”Raliu automobilistic desfășurat pe drumurile și în condițiile din Africa.” Dar raliu as inlocui cu excursie.
